Armenia şi Azerbaidjan se acuză reciproc de nerespectarea armistiţiului de încetare a focului în Nagorno-Karabakh, ridicând, astfel, suspiciuni cu privire la veridicitatea armistiţiului mediat de către Rusia.

Armistiţiul a fost îndelung dezbătut la Moscova, de către Vladimir Putin, şi agreat în decursul dimineţii de sâmbătă. Ca urmare a acestui gest de pace, armatele armene şi azere trebuiau să oprească atacurile şi să îşi retragă forţele. Însa, la minute distanţă de la semnarea armistiţiului, au început acuzaţiile reciproce de nerespectare a deciziei de pace.

Pe de-o parte, Ministrul Apărării din Armenia acuză Azerbaidjanul de atac în interiorul Armeniei şi, pe de altă parte, forţele etnice armene din Karabkh au susţinut că forţele azere au lansat o nouă ofensivă la câteva minute distanţă după semnarea armistiţiului.

Cu toate acestea, preşedintele azer Ilham Aliyev a declarat că ambele părţi încearcă acum să găsească o soluţie politică.

Discuţiile pe marginea armistiţiului au fost ocazia cu care şefii celor state s-au întâlnit pentru prima dată, de la începutul atacurilor, de pe 27 septembrie.

Ministrul de Externe rus, Sergei Lavrov, a fost principalul mediator al conflictului. ”Termenii principali ai armistiţiului vor fi agreaţi în curând”, a declarat Lavrov, după 10 ore de discuţii.

Ministrul de Externe din Armenia, Zohrab Mnatsakanyan şi omologul său azer, Jeyhun Bayramov, nu au oferit declaraţii de la semnarea armistiţiului la Moscova şi pâmă acum.

Care sunt susţinătorii celor două ţări

Pe de-o parte, Mnatsakanyan a ţinut să îl felicite pe preşedintele Putin şi să îi mulţumească pentru participarea sa deosebit de importantă în discuţiile de negociere ale armistiţiului.

Totodată, Turcia, a declarat că va rămâne alături de Azerbaidjan, indiferent ce decizie va lua: ”Armistiţiul este un pas înainte către pace, însă nu este o soluţie pe termen lung. Turcia va susţine orice soluţie va agrea Azerbaidjanul şi o va susţine atât la masa negocierilor, cât şi pe front”.

Din cauza acestor conflicte vechi reaprinse, frica la nivel internaţional este că aceste atacuri ar putea degenera şi, treptat, să fie implicaţi şi aliaţii celor două ţări, respectiv Turcia şi Rusia.

Totodată, atacurile din Nagorno-Karabakh ridică suspiciuni cu privire la siguranţa ţevilor de petrol şi gaze dinspre Azerbaidjan.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]