
Cele mai mari schimbări sunt anunţate la PSD, unde discuţiile sunt în toi. Potrivit unor surse social-democrate pe lista neagră sunt: Marian Oprişan, Florin Iordache, Carmen Dan, Doina Pană, Ecaterina Andronescu, Dănuţ Andruşcă, Andreea Cosma, Nicolae Bacalbaşa, Liviu Pleşoianu, Ionuţ Vulpescu şi Şerban Valeca. Ei sunt cei pentru care decizia e aproape luată, şi răspunsul este nu. Riscă să ajungă în aceeaşi categorie Şerban Nicolae, Viorica Dăncilă şi Georgian Pop.
La USR de exemplu, cu tot scandalul pe care l-au făcut, Florina Presadă, Mihai Goţiu, Emanuel Ungureanu şi Vlad Alexandrescu nu au mai avut loc pe liste. La PNL, Cezar Preda, de 16 ani parlamentar, a anunţat că nu va mai candida pentru un nou mandat. O va face însă purtătorul de cuvând al Guvernului, Ionel Dancă.
O altă surpriză a zilei de marţi, 13, vine tot din tabăra PSD. Pe lista celor acceptaţi este medicul Alexandru Rafila. Surse politice susţin că specialistul ar urma să deschidă lista PSD, pe Bucureşti, pentru Camera Deputaţilor. Îţi reamintesc că şi Victor Ponta a încercat să-l convingă pe Alexandru Rafila să candideze la Primăria Capitalei, din partea PRO România. Medicul este specialist în microbiologie şi face parte din board-ul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. El este una dintre cele mai puternice voci de când a început pandemia, care ne dă sfaturi medicale.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].