„Dimineaţa devreme a fost extraordinar de cald pentru această perioadă a anului în mare parte din centrul şi sudul peninsulei”, a scris pe Twitter agenţia naţională de meteorologie AEMET.

De altfel, meteorologii au emis avertizări de temperaturi ridicate în 10 regiuni spaniole pentru sâmbătă şi au estimat că temperaturile vor ajunge până la 30 de grade.

Vineri, recordurile de temperatură din luna mai au fost doborâte în oraşul Jaen, din Andaluzia, care a înregistrat 40C. AEMET a declarat că temperaturile medii din Jaen au fost cu 16C mai mari decât cele normale pentru această perioadă a anului, conform Reuters.

În alte părţi ale Spaniei, temperaturile au fost cu cel puţin 7C mai mari decât în mod obişnuit.

Purtătorul de cuvânt al AEMET, Ruben del Campo, a declarat la începutul acestei săptămâni că, dacă se confirmă oficial, ar putea fi primul val de căldură înregistrat vreodată în luna mai.

„Acest episod este foarte neobişnuit pentru mijlocul lunii mai şi ar putea fi unul dintre cele mai intense episoade din ultimii 20 de ani”, a spus el.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]